Marele Sfinx din Giza | Gardian al necropolei și o icoană a Egiptului Antic

Marele Sfinx de la Giza a fost sculptat în roca de bază a platoului Giza în timpul domniei lui Khafre, în jurul anului 2500 î.Hr. A fost probabil construită după Piramida lui Khafre și Templul său din Vale.
La fel ca multe alte monumente egiptene antice, sfinxul a fost odată împodobit cu vopsea galbenă și albastră strălucitoare, dar aceasta a dispărut între timp.
Deoarece scopul Sfinxului a fost uitat de mult timp, au apărut multe legende și superstiții intrigante despre crearea sa.

Cândva după sfârșitul Vechiului Regat, necropola de la Giza a fost abandonată. Cu toate acestea, în jurul anului 1400 î.Hr., faraonul Thutmose al IV-lea din Regatul Nou a excavat labele din față ale Sfinxului și a ridicat un sanctuar cu o Stele de Vis (o placă de granit inscripționată) care îi proclama domnia.
Mai târziu, alte săpături au fost întreprinse de faraonul Amenhotep al II-lea, care a construit și un templu pentru zeul soarelui Hor-em-akhet în anii 1300 î.Hr., și de Ramses al II-lea cel Mare.

În epoca greco-romană, Giza era o atracție turistică populară, iar Piramidele și Sfinxul erau considerate antichități.
Marele Sfinx, în special, a fost vizitat de un număr de împărați romani. În secolul I d.Hr., Sfinxul a fost din nou curățat de nisip și a fost construită o scară monumentală care duce la labe. În jurul anului 166 d.Hr., au avut loc lucrări de restaurare a pereților for room walls, ziduri for house/castle etc walls din jurul Sfinxului.
Dar, odată cu căderea Imperiului Roman, Sfinxul a fost din nou lăsat să fie înghițit de nisip.

În timp ce cultul Sfinxului a persistat în Evul Mediu, scriitorii arabi îl vedeau ca fiind Belhib, o versiune a zeului canaanit Hauron. De asemenea, ei credeau că era un talisman care păzea Giza și Cairo de deșert.
Cu toate acestea, tot în această perioadă a fost rupt nasul Sfinxului. Se crede că a fost spartă intenționat cu dalta între secolele III și X d.Hr.
Istoricul arab al-Maqrīz a crezut că acesta a fost un act de răzbunare al lui Muhammad Sa'im al-Dahr, împotriva țăranilor locali care se rugau la Sfinx.

Primele săpături arheologice moderne au avut loc în 1817, sub supravegherea lui Giovanni Caviglia, în timpul cărora a fost descoperit pieptul Sfinxului. O nouă săpătură, efectuată în 1887 de Eugène Grébaut, a scos la iveală labele, altarul și stela lui Thutmosis IV.
În 1931, au fost efectuate o serie de restaurări, unele discutabile. Capul deteriorat al Sfinxului a fost reparat folosind beton, care a creat un profil modificat. Scara romană de lângă labe a fost, de asemenea, demontată.

Astăzi, Marele Sfinx păstrează încă o parte din cicatricele sale. Dar corpul său a fost consolidat cu straturi de blocuri noi de calcar.
Recent, o serie de reparații și restaurări au fost întreprinse în 1988 și în anii 1990.
Deși continuă să stea în picioare, este amenințat de poluare și de creșterea nivelului apelor subterane și necesită reparații constante. Cu toate acestea, este o minune de privit și este un simbol al puterii și minunilor artistice ale egiptenilor antici.